Luceafărul — Mihai Eminescu

Operă canonică din programa BAC 2026. Gen: liric. Specie: poem epic. Curent literar: romantism.

Date bibliografice și încadrare

„Luceafărul” este capodopera lui Mihai Eminescu, publicată în 1883 în revista „Convorbiri literare”. Poemul aparține genului liric, specia poem epic, și reprezintă expresia maximă a romantismului românesc târziu, cu accente filosofice și cosmologice.

Opera este structurată în patru strofe de câte 98 de versuri, în total 392 de versuri, cu o prozodie riguroasă: alexandrin (12 silabe) cu o pauză după a 6-a silabă, în ritm troaic. Rima este încrucișată (ABAB).

• Autor: Mihai Eminescu (1850–1889)
• Gen: liric | Specie: poem epic
• Curent: romantism
• Teme: condiția geniului creator, absolutul estetic, iubirea ideală, finit vs. infinit

Context de creație

Eminescu compune poemul într-o perioadă în care literatura română caută modele naționale de grandoare poetică. Influențele includ mitologia greco-romană (Hyperion), folclorul românesc (Zâna) și filosofia germană (Schopenhauer, Kant).

Titlul evocă steaua Dimineții (planeta Venus), simbol al frumuseții și al distanței imposibile — imagine centrală a întregii opere.